ACCIDENT la Ciolpani. Trei copii și doi adulți au fost răniți

ACCIDENT la Ciolpani. Trei copii și doi adulți au fost răniți
Publicat: 02/01/2013, 17:42
Actualizat: 04/02/2019, 09:58

Trei copii și doi adulți au fost răniți, miercuri după-amiază, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în localitatea ilfoveană Ciolpani, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții SMURD.

Copiii au suferit leziuni ușoare și vor fi aduși cu ambulanța la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, pentru a fi examinați.

Adulții răniți au politraumatisme, unul dintre ei, lovit mai puternic în zona toracelui, urmând să fie transportat la Spitalul Floreasca, iar cel de-al doilea va fi dus la Elias, potrivit surselor citate.

Reprezentanții Centrului Infotrafic au precizat, pentru MEDIAFAX, că accidentul s-a produs în jurul orei 15.30, pe DN 1, sensul către Ploiești.

Potrivit primelor informații, autoturismul în care se aflau cei doi adulți răniți s-a răsturnat, iar din spate a venit o altă mașină, în care se aflau cei trei copii și un alt adult. A doua mașină a ieșit de pe carosabil și s-a lovit de un parapet.

Inițial, pentru acest accident a fost solicitat la fața locului și un elicopter SMURD.

Tot pe DN 1, între localitățile brașovene Codlea și Făgăraș, s-a produs, miercuri după-amiză, un accident în care au fost implicate trei autoturisme, traficul fiind blocat pe ambele sensuri la kilometrul 194+350 de metri, în zona localității brașovene Vlădeni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×